duminică, 21 iulie 2013

Bancuri 1151-1200


1151. Se întoarce fata de la întâlnire. Conversaţie cu mama:
- Cum a fost, e frumos?
- Ahhh… Doamne, e suuuper.
- Miroase bine?
- Extraordinar. Un gentleman.
- Cina a fost gustoasă?
- Foarte gustoasă. Restaurant select.
- Dar… asta…. A fost?
- A fost… e pur şi simplu excepţional.
Vine băiatul de la întâlnire. Conversaţie cu tata:
- Da?
- Da.
- Bravo!

1152. Soţul, roşu şi transpirat, călcând rufe, o întreabă pe nevastă-sa:
- Dragă, eşti sigură că asta e cura de fier pe care mi-a prescris-o medicul?

1153. Se apropie primăvara! Cântarele vor ieşi încet-încet de sub paturi şi vor crea multă panică...

1154. M-am dus la grăsanca aia cocoşată şi i-am spus:
- Vrei să-ţi spun un banc scurt?
- Desigur, chiar te rog! îmi răspunse ea, bucuroasă.
- Tu eşti femeia visurilor mele!

1155.   Supermarketurile româneşti îşi liniştesc clienţii: „La noi, nici în carnea de cal nu e carne de cal.”

1156.  Facebook, pe chat:
- Mărie, unde eşti? De ce nu eşti online?
- Tâmpitule, sunt în bucătărie! Vino şi mănâncă.

1157.Doi scoţieni se întâlnesc.
- Cunoşti ultimul banc despre noi, scoţienii?
- Nu. Cum sună bancul respectiv?
- Dacă îmi dai un penny, ţi-l spun.
Celălalt scoţian rămâne surprins pentru câteva secunde, după care spune râzând:
- Într-adevăr, este un banc bun!

1158. Ce trebuie să faci dacă te violează un homosexual? Strângi din fund şi fugi la Poliţie.

1159. Sir şi John
- John! Adu-mi, te rog, o portocală! John, portocala asta pute!
Adu-mi alta, te rog.
- Desigur, Sir.
- John, şi portocala asta pute. Adu-mi alta, te rog.
- Cum doriţi, Sir.
- John, şi portocala asta pute. De unde naiba le aduci tu de put toate?!
- Nu vă supăraţi, Sir, dar cred că ar trebui să schimbaţi mâna...

1160. - Spuneţi-mi, domnişoară, ce aţi spune dacă v-as ademeni în apartamentul meu şi aş face dragoste cu dv.?
- Nu ştiu ce să zic, nu mi s-a mai întâmplat. Până acum, ori de câte ori am fost ademenită în apartamentul cuiva, nu mi s-au mai pus şi întrebări.

1161. Un pescar se plimbă prin târg şi vede pe o tarabă un aparat care semăna cu un redresor:
- Ce-i, frate, ăsta?
- Aparat de prins râme.
- Şi merge?
- Băi nene, îţi dau factură şi garanţie. Dacă nu-ţi convine în 2 săptămâni, mi-l poţi returna. Nu mai stai să sapi de nebun. Bagi firele în pământ, răsuceşti de comutator la dimensiunea dorită şi apeşi pe buton. Doar le culegi.
După două săptămâni, se întoarce pescarul cu aparatul şi îi spune vânzătorului că vrea să-l returneze:
- Păi n-a mers?
- Perfect!
- Şi?
- Frate, l-am pus pe 1, am apăsat pe buton... numai râme adevărate. N-ai văzut ce peşte am scos!
- Şi?
- L-am pus pe 2; numai râme ca pe deget... somn şi ştiucă, frate!
- Bun, şi?
- M-a mâncat în fund să-l dau la maxim si au apărut doi mineri şi mi-au tras o mamă de bătaie...

1162.  Care este diferenţa dintre bărbatul ideal şi amantul ideal?
Bărbatul ideal este cel care atunci când îşi găseşte soţia în pat cu amantul spune: "Nu e nicio problemă, continuaţi, vă rog!"
Amantul ideal este acel amant care poate continua.

1163.  Flori: 50 ron
Cadou: 200 ron
Cină: 250 ron
Băuturi: 100 ron
Camera de hotel: 350 ron
Moaca ta atunci când îţi spune că e pe ciclu: Nepreţuită!

1164.Apel la 112:
- Alo, la mânăstirea noastră de maici s-a comis un viol.
- Şi cine este victima?
- Poştaşul!

1165. Ea: - Toate fetele de la mine de la muncă au primit flori de Valentine’s Day, sunt absolut superbe!
El: - Mda, probabil de aceea au primit flori...

1166. Ea: - Tot ce vei spune va fi folosit împotriva ta!
 El: - Ţâţe!

1167.  Fă-i o surpriză iubitei tale de Valentine's Day. Prezintă-i o soţie.

1168.  În SUA, la emisiunea "Vrei să fii milionar", ajung în etapa finală un român şi un evreu. Se fac pariuri, toţi se inghesuie să parieze pe evreu, în timp ce pentru românul nostru a pariat doar o singură persoană, probabil un român din atâţia români care sunt în această ţară. Începe concursul. La final, cei doi au punctaj egal.
În această situaţie, prezentatorul pune o întrebare decisivă, evreul nu ştie şi câştigă astfel românul concursul. Mulţi oameni au pierdut o grămadă de bani în ziua aceea.
Un reporter reuşeşte să intre în culise şi să-l prindă pe evreu, adresându-i o întrebare:
- Cum vă simţiţi după ce aţi distrus şansa celorlalţi de a câştiga bani şi mai ales şansa dv. de a cîştiga mulţi bani?
- Ca un afacerist, răspunde evreul zâmbitor.
- Cum adică?
- Ghici cine a pariat pe român?

1169. Ignoranţa e de trei feluri: când nu ştii nimic, când ştii numai prostii şi când ştii ce nu trebuie.

1170. Între primul şi al doilea pahar, e destul timp ca să mai bei vreo şase.

1171.O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă o scurtează cu trei, iar o zi de muncă o scurtează cu opt. 

1172. Cumpără deodată trei sticle de votcă şi n-o să te trimită nimeni după a doua.

1173. Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi vândut.

1174. Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane, cercetare ştiinţifică.

1175. Computerele rezolvă toate problemele pe care nu le-am avea dacă n-ar exista computerele.

1176. Cei mai buni zece ani din viaţa unei femei sunt între 28 şi 30.

1177. Dacă munceşti din greu şi te remarci opt ore zilnic, ajungi şef şi munceşti şaisprezece...

1178.Bărbaţii şi femeile sunt absolut de acord într-o privinţă: n-au încredere în femei.

1179. Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului.

1180. Când vrei să te arunci pentru o femeie de pe bloc, aminteşte-ţi că n-ai aripi, ci coarne.

1181.  Nu-i greu să ademeneşti soţia altuia. Greu e să i-o dai înapoi.

1182. La restaurant, chelnerul este chemat la o masă pentru o neînţelegere:
- Domnule, am plătit bani buni... ce naiba, am găsit fire de păr în chiftele.
- Hehehe... să ştiţi că bucătarul nostru are o singură mână şi când a făcut chiftele le-a rotunjit pe burtă... Bine că nu aţi cerut ardei umpluţi!

1183. Cumpără într-o zi badea Georghe un cocoş tânăr şi frumos, căci cel de acasă era cam bătrân şi nu prea călca găinile. Îl aduce el acasă şi îi dă drumul în coteţ. Cocoşul tânăr se apropie de cel bătrân şi îi zice:
- Miroase a oală, bătrâne, până aici ţi-a fost dat.
- De ce spui aşa?
- Doar vezi că stăpânul vrea să te schimbe.
- Nu mai spune... Facem aşa, mâine dimineaţă, cum vine stăpânul să ne dea mâncare, începi să alergi după mine şi, dacă mă prinzi, eu singur îmi pun capul pe trunchi.
Zis şi făcut. Cum deschide badea Gheorghe portiţa, cel tânăr o ia la fugă după cel bătrân.
- Da, zice badea Gheorghe, va trebui să-l tai şi pe ăsta, iar am dat de un homosexual...

1184.  Două blonde pe stradă:
- Uita-te ce caraghios e câinele ala cu un ochi.
Cealaltă blondă îşi acoperă un ochi şi întreabă:
- Unde?

1185. Doi poliţişti patrulau pe sectorul încredinşat şi văd pe un copac un om spânzurat.
Un poliţist:
- Ascultă, ca să nu avem probleme, hai să-l mutăm într-un copac de pe sectorul vecin, lasă vecinii să-şi bată capul.
- Bine zici!
Zis şi făcut. Poliţiştii de pe sectorul vecin îşi patrulau sectorul şi ei şi la un moment dat dau de spânzurat.
Unul dintre ei:
- Uite, mă, iarăşi atârnă ăsta aici!

1186. Un eschimos vizitează iglu-ul unui alt eschimos şi vede o blană nouă de urs polar pe jos. Surprinzător, nu avea nicio gaură de glonţ.
- Este al tău trofeul?
- Da!
- Câte gloanţe ai tras?
- 10.
- Şi de câte ori l-ai nimerit?
- Niciodată!
- Şi ursul?
- A murit de râs...

1187.  - Iubita mea, trebuie să-ţi mărturisesc ceva!
- Ce?
- Sunt căsătorit.
- Ufff, ce m-ai speriat! Credeam că BMW-ul nu e al tău!

1188.  - Soţul tău mai aleargă după femei?
- Da, dar de când s-a pensionat numai la vale...

1189.La dentist, intră un pacient tremurând de frică.
- Va trebui să scoatem un dinte, spune medicul.
Pacientul începe să tremure şi mai tare. Medicul, pentru încurajare, îi oferă 50 ml de whisky. Bolnavul, revenindu-şi puţin:
- Acum să vedem dacă se mai atinge cineva de dintele meu...

1190. De ce n-au existat femei înţelepte? Pentru că nu pot avea barbă!

1191.  Un vânzător ambulant sună la uşă si îi deschide Bulă.
- Tatăl tău este acasă?
- Da.
- Pot să-l văd?
- Nu, este la duş.
- Dar mama ta este acasă?
- Mda.
- Atunci pot să o văd?
- Nu. Şi ea este la duş.
- Crezi că vor ieşi curând?
- Nu.
- De ce crezi asta?
- Ei bine, când tata m-a rugat să-i dau vaselina, eu i-am dat superglue...

1192. Un fotbalist la preot:
- Părinte, în Rai se joacă fotbal?
- Trebuie să mă documentez, vino mâine!
A doua zi:
- Părinte, ei?
- Am o veste bună şi una rea. Cea bună: da, se joaca fotbal. Cea rea: joi ai meci...

1193.  Intră o blondă într-o farmacie şi întreabă:
- Aveţi ochelari?
- Pentru soare?
- Nu, nu, pentru mine!

1194.  Doi ardeleni într-un bar.
- Cum să fac să mă las de fumat?
- Eu încerc de două luni.
- Cu pastile ai încercat?
- Da, dar nu pot să le aprind!

1195. Cum se numeşte o blondă cu jumătate de creier? Norocoasă.

1196.De ce a fost inventat corpul gardienilor publici? Ca să aibă şi poliţaii de cine râde.

1197. Întrebare la ieşirea dintr-un aprozar:
- Domnule, dv. ştiţi că varza conţine clorofilă?
- Da? Atunci nici nu mai cumpăr de-aici!

1198. - Doctore, de ce m-aţi pus să scot limba şi nici nu v-aţi uitat la ea?
- Am vrut să scriu reţeta în linişte.

1199. Cum afli ce culoare au chiloţii unei blonde îmbrăcate în mini? O întrebi câţi ani are taică-su. Ea va ridica din umeri.

1200.- Este adevărat că pastilele astea de creştere a potenţei trebuie înghiţite cât se poate de repede?
- Da, altfel vă va înţepeni gâtul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu